De unde dorința aceasta de a reprezenta arta românească în plan internațional? Are legătură cu patriotismul? E patriotismul desuet în contextul unei lumi în care informația, chiar și arta circulă acum la alt nivel?

Cred cu tărie că noi românii, ca popor, avem datoria sfântă de a păstra și perpetua tradițiile și valorile noastre naționale, moștenite de la străbunii noștri. Artiștii cu atât mai mult! Să poată anima prin arta lor un neam întreg sau chiar o lume întreagă! Mare lucru! Frumoasă profesiune de credință!

Pot spune că este ceva firesc, este ceva ce sufletul meu recunoaște în el – recunoaște ceea ce această națiune, azi, aproape a pierdut, recunoaște adevărata lui valoare, adevăratul lui rost, adevărata lui identitate – aceea de român creștin. Și da, îmi place să aștern simțămintele mele pe pânză! Sentimentul de apartenență la un neam, un pământ și-un popor, cu toată istoria și trăirile lui!                  

Cu ciclul de picturi ”Balade Românești” am ”urlat în gura mare” prin lume despre frumusețea fără asemănare a ”piciorului de plai și-a gurii de Rai” românești! …Cum ar spune șugubăț Brâncuși, ”priviți până veți vedea…Cei mai aproape de Dumnezeu au văzut…”. A vedea în acest context este echivalent cu a înțelege, a explica. Căci cine poate explica, orice, înseamnă că a înțeles. Consider că este important să înțelegem esența a Tot și Toate, ceea ce ne definește! Apoi , o ”explicăm” fiecare cum știm cel mai bine.             

Vorbește-ne puțin despre inspirația ta.

Sigur că inspirația mea vine din interior, ca sens profund al unei vocații ce poartă pecetea artei și are mare legătură cu plaiul românesc, mioritic , cu rădăcinile mele, cu perioada copilăriei; am crescut la bunici, în imediata măreție a munților Țibleș din Țara Năsăudului, la Zagra. Aici am început de timpuriu să îmi pun întrebări legate de strămoșii noștri dacii, de credințele și tainele pe care le aveau; de limbajul străbun amprentat pe Tăblițele de la Tărtăria, pe Tăblițele de la Sinaia…;  Bunicul Grigore , diacon la biserica din sat, îmi istorisea adesea povești despre omul lui Dumnezeu, Zamolxis, zeul suprem din panteonul geto-dacic și despre Muntele Sfânt al dacilor.                    

Mai târziu am înțeles că Taina Kogaionului sau Muntele Sfânt al dacilor, în accepțiunea oamenilor de spiritualitate din prezentul și din trecutul nostru, reprezintă spațiul sacru de manifestare a spiritualității celei mai înalte. Acest munte sfânt este chiar semețul Ceahlău, a cărui sărbătoare este chiar în ziua de 6 august, zi în care, în calendarul ortodox este sărbătorită ”Schimbarea la față a lui Iisus Hristos”.  

În ziua de 6 august se produce și o schimbare a feței Ceahlăului, prin formarea pe Vârful Toaca, timp de aproximativ 45 de minute, cam între orele 6-6:45 dimineața, a unei Piramide de Lumină, ce înconjoară muntele ca un nimb, cu lumina culorilor curcubeului. În această zi minunată, sute și mii de oameni urcă pe Vârful Toaca și participă la slujbele religioase, de omagiere a Schimbării la Față dar și a sarbătoririi muntelui. Acest lucru, are cu adevărat ca manifestare, urcarea pe munte, așa cum textele sfinte relatează despre urcarea lui Iisus, împreună cu cei trei ucenici preferați: Petru, Iacov și Ioan, dar se referă și la manifestarea divină , petrecută în ambele cazuri, în care structura fizică  – în religie, a lui Iisus, iar în cultura populară, dar și faptic, a  muntelui – suferă o schimbare prin învăluirea cu lumină, doar atunci, doar acolo, pentru un timp limitat, sugerând prezența energiilor sacre, a legăturii profunde dintre Cer și Pământ.

Mă fascinau nespus poveștile bunicului în care toți oamenii erau copiii minunați ai lui Dumnezeu iar pământul românesc avea, și el , însușiri magice! Mi-au rămas adânc impregnate în suflet!               

L-am descoperit apoi pe marele maestru Brâncuși, care prin operele sale a reușit să dobândească nemurirea și să ne „vorbească” peste timp, amintindu-ne de Iisus si cei 12 apostoli, de tipologiile umane și de evoluția interioară a fiecăruia, de echilibrul propriu dar și al întregii Creații, de legătura dintre Pământ și Cer, dintre Om și Divinitate.

Cum ai caracteriza armonia din pictură?

Ca în sculptură la fel și în Pictură! Cele trei virtuți plastice: puritatea, unitatea și adevărul țin sub călcâi natura eternă; pictorii virtuoși lângă care m-am așezat cu entuziasm și recunoștință, prețuiesc puritatea. Ea este uitarea, după învățătură. Și pentru ca un artist pur să piară, ar trebui ca toți ceilalți care au ființat de-a lungul secolelor să nu fi existat. Pictura se purifică cu acea logică ideală pe care maeștrii vechi o transmit celor tineri, ca și cum le-ar da viață. Nu poți păși înainte fără a ține seama de trecut, de întoarcerea la obârșie, la esență.                

Rădăcina, tulpina și floarea Crinului dezvăluie progresiunea purității până la înflorirea simbolică. În fața luminii toate corpurile sînt egale și modificările umbrelor își trag obârșia din această energie luminoasă care construiește după placul ei.               

Iubesc Trandafirii si-mi place să-i pictez!

Străpunsă de spinii acestei lumi, am găsit puritatea delicată în petalele lor. La chemarea miresmei lor, sufletul meu si-a găsit armonia. Acum parfumul, culoarea, frumusețea și spinii alcătuiesc un întreg! Doar cine poate iubi întregul poate atinge întreaga măreție a sublimului…               

Consider că  Dumnezeu l-a trimis pe Om pe pământ să-i continue lucrarea…o împlinire a destinului fiecăruia; iar dacă reușești să te poți fixa într-o ”scamă de eternitate” și să te plouă cu ”vagă lumină de sus” cum frumos zice Blaga, atunci nu poți să fii decât fericit fiindcă ți-ai împlinit misiunea pe pământ.                

Pictorul sau creatorul de artă își oferă oamenilor spectacolul propriei sale divinități. Operele pe care le dăruiește un artist admirației oamenilor, le vor conferi acestora bucuria și împlinirea de a-si putea exercita și ei, preț de o clipă, propria lor divinitate. În acest scop e important să cuprinzi dintr-o privire trecutul, prezentul și viitorul (chiar dacă avem doar ACUM – ul…). Este necesar ca pânza să întruchipeze această unitate esențială, singura în măsură să provoace extazul.

Prin Pictură iubesc și mă dăruiesc cu Tot ce-mi aparține!
Tot prin iubire poți găsi fericirea, pacea sufletească și bucuria.
Frumos este să fii iubit, dar mai frumos este să iubești! Iubiți-vă mult!
”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”! Este porunca dată de Dumnezeu pentru noi oamenii.
Iubirea este o frecvență …ceva care curge duios și cuprinde tot Universul.
Iubirea sînt EU,
Iubirea ești TU,
Iubirea sîntem NOI.